Attendentes, venenum!

Literatura ca utopie

Dimineața devreme este atât de linişte încât poți auzi vacile din depărtare. Pe timpul zilei, forfota omenească acoperă până şi glasul ciorilor. De-aş fi avut tăria să plec în zare, poate că aş fi găsit mai devreme un capăt de lume prin care să văd liniştea ce mi-ar fi încălzit glasul din care mai ies uneori şerpi veninoşi. Nu mă întrebați de unde au venit, ştiți prea bine că sunt molipsitori. Veninul ăsta se ia şi fără voie. Gratuit. Nu-i ca şi cum l-ai găsi de vânzare la boutique-ul din capătul străzii. La început pare interesant, ba chiar atrăgător cu promisiunea tipărită-i pe ambalajul strălucitor: „Putere, tărie şi fericire!”. Şi îl iei, fiindcă oricum nu te prea poți împotrivi. Rari sunt cei imuni. Problema este că în foarte scurt timp devii dependent şi începi să împroşti venin în stânga şi în dreapta cu toată marinimia şi dărnicia. Aş putea spune…

Vezi articolul original 282 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.